Ilona Duță - lacul siriu.


plaiul bâscilor

Plaiul Bâscilor reprezintă o zonă turistică din județul Buzău ce cuprinde comunele de deal și de munte din Nord-Vestul județului Buzău: Viperești, Cislău, Pătârlagele, Calvini, Cătina, Chiojdu, Nehoiu, Siriu și Gura Teghii. Denumirea pornește de la râul Bâsca, elementul comun pentru toate comunităţile ce fac parte din acest areal.

Inițiativa „Plaiul Bâscilor” este menită să contribuie la evoluţia favorabilă a turismului montan în următorii ani, prin valorificarea resurselor turistice existente în zonă, o dezvoltare firească a unui teritoriu complementar cu Geoparcul Internațional UNESCO Ținutul Buzăului.

Noul areal turistic “Plaiul Bâscilor” are ca perspectivă să aducă la aceeași masa autorităţile locale, dar şi antreprenori şi producători din zonă, conturându-se astfel într-un exemplu de bună practică de parteneriat public-privat.

„Plaiul Bâscilor” este o zonă pitorească, cu peisaje ce îți taie respirația, cu o mulțime de locuri de o mare însemnătate istorică și culturală de descoperit – de la arhitectura Casei cu Blazoane de la Chiojdu, Conacul Cândeștilor, la ruinele cetății Doamnei Neaga, atracții naturale impresionante – Cascada Cașoca, Lacul Vulturilor din Masivul Siriu, Trovanții de la Chiojdu, Stânca lui Persescu de la Gura Techii, puncte de belvedere spectaculoase sau poieni de odihnă în inima naturii. 

De asemenea, Lacul Siriu, unul dintre cele mai frumoase lacuri din România, și Barajul Siriu, al doilea baraj de anrocamente ca mărime din ţară și al cincilea din Europa, sunt alte două atracții turistice dintre cele mai spectaculoase în acest areal.

lacul-Vulturilor
02-cascada-pruncea-casoca-siriu-turism-buzau
Ilona Duță - lacul siriu.
default

„Plaiul Bâscilor” surprinde nu numai prin locuri de o frumusețe rară, dar și prin gastronomie, arome și gusturi ce merită descoperite printr-o călătorie culinară în bucătăria gazdelor din zonă, care își întâmpină oaspeții cu cele mai primitoare și de neuitat locuri de cazare.   

Pentru iubitorii de turism activ, de natură și aventură, „Plaiul Bâscilor” este locul ideal, oferind o paletă largă de activități și sporturi: rafting pe râul Buzău, stand-up paddling, biking, via ferrata, drumeții sau plimbări cu buggy-uri.

„Plaiul Bâscilor” se mândrește cu o nominalizare la titlul „Best Tourism Village”.

Satul Gura Siriului a fost, 2 ani la rând (2023 și 2024), în finala competiției organizate de Organizaţia Mondială a Turismului, fiind înscrise destinații care, datorită autenticității lor și exemplelor de bună practică pe care le oferă, fac parte din „Ruta satelor tradiționale turistice din România”, dezvoltată de Ministerul Economiei Antreprenoriatului și Turismului (MEAT).

Printre personalitățile emblematice ale Plaiului Bâscilor, se numără interpretul de muzică populară Benone Sinulescu, care, prin repertoriul său, a purtat frumusețea zonei la nivel national, dar și peste hotare, prin piese precum „În munţii Buzăului”, Crâșmăriță din Buzău sau „Cât e Siriul de mare”.

De asemenea, născut la Chiojdu, județul Buzău, a fost și istoricul Constantin Giurescu.

INFO UTILE

Adresa: bd. Nicolae Bălcescu nr. 48, Buzău, jud. Buzău, 120260

Telefon: 0238 414 112

Mail: office@descoperabuzaul.ro

PROGRAM

Luni – Joi: 08:00 – 16:30

Vineri: 08:00 – 14:00