2. Trovanții de la Ulmet ©www.tinutulbuzaului.org


Situri cu trovanți

În județul Buzău sunt 3 areale cu trovanți: Trovanții de la Ulmet (cei mai mari și cunoscuți), „Ciupercile” de la Odăile și Trovanții de la Chiojdu.

Acum aproximativ 14 milioane de ani, materia care astăzi formează trovanții era nisipul fin al unor plaje și bancuri de nisip preistorice. Mult mai recent, probabil în ultimele sute de mii de ani, o parte dintre aceste nisipuri s-au întărit pe căi naturale. Totul, sub efectul apelor minerale care s-au infiltrat în nisip și au depus un ciment mineral.

Astăzi, vântul și ploaia curăță nisipul moale, scoțând la iveală sfere, cilindri, spirale și alte forme cimentate. Sunt ”pietrele vii”, pe care îi numim trovanți.

Farmecul siturilor cu trovanți este completat de panorama pitoreasă asupra întregii zone și peisajele naturale fascinante.

Au apărut tot felul de legende pe seama trovanților, poveștile tradiționale spunând că sunt gazdele unor spirite buclucașe sau „trecători spre lumea de dincolo”.

 

Aceste stânci cu forme bizare mai sunt cunoscute și sub numele de „pietre vii” pentru că se crede că acestea ar crește din nisip. 

„Babele” de la Ulmet sunt cei mai reprezentativi, cunoscuți și ușor accesibili trovanți din județul Buzău.

Aici, trovanții au forme dintre cele mai variate și spectaculoase (sfere, ovoide) care pot fi asociate cu forme zoomorfe (reptile, păsări, melci) sau antropomorfe (rachete, farfurii, tobogane, coloane etc) și pot atinge înălțimi de câțiva metri.

 

Trovanti ULMET-032
IMG_0193
Trovanti ULMET-039
2. Trovanții de la Ulmet ©www.tinutulbuzaului.org

Trovanții de la Bozioru fac parte din Geoparcul „Ținutul Buzăului” care a fost recunoscut drept sit UNESCO în anul 2022.

Indicații de orientare:

Din satul Ulmet (com. Bozioru) mergeți cu mașina până la parcarea amenajată în apropierea trovanților, apoi parcurgeți pe jos aproximativ 500 metri urmând drumul până la o mică poiană, iar în continuare urmați o potecă săpată în trepte, printr-o pădurice de arini, până la „Babele” de la Ulmet.

La Bozioru s-a amenajat centrul de vizitare ”Muzeul Formelor”, unde vizitatorii pot descifra tainele formării trovanților cu ajutorul realității augmentate.


De curând, în partea nord-estică a comunei Odăile, într-o pădure de conifere, a fost descoperită o aglomerare de trovanți, fixaţi în nisipul sarmatic.

Aici trovanții au forme variate, cele mai multe dintre ele având aspect de ciuperci; de aici provenind și numele „Ciupercile” de la Odăile.Spre „Ciupercile de la Odăile”:

În 2024, în Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului, a fost inaugurat un traseu către geositul cu trovanți “Ciupercile de Piatră” de la Odăile (sat Odăile). Traseul este marcat și amenajat cu puncte de belvedere.


Un alt sit cu trovanți se află în comuna Chiojdu.
La aproximativ o oră de mers pe jos din satul Bâsca Chiojdului, veți descoperi impunătorii Trovanți din Chiojdu.

Aceștia se remarcă prin masivitatea lor şi prin formele aproximativ sferice sau eliptice, ce pot atinge înălțimi de până la doi metri.

Spre Trovanții de la Chiojdu:
Din satul Bâsca Chiojdului, treceţi puntea metalică peste râul Bâsca și apoi urmați traseul marcat până la trovanți. Traseul are o dificultate ușoară spre medie, iar durata de parcurgere este cuprinsă între 60-90 minute.

Trovanții de la ulmet

”Ciupercile de la Odăile”

Trovanții de la Chiojdu

INFO UTILE

Adresa: bd. Nicolae Bălcescu nr. 48, Buzău, jud. Buzău, 120260

Telefon: 0238 414 112

Mail: office@descoperabuzaul.ro

PROGRAM

Luni – Joi: 08:00 – 16:30

Vineri: 08:00 – 14:00